Această recenzie este mai mult decât
întârziată.
Am dat prima comandă de pe site-ul de produse
cosmetice şi parfumuri aoro.ro în anul 2012, când, în căutare
disperată de un produs care să îmi îmblânzească părul veşnic electrizat, cu
"antenuţe" care stau ridicate în toate direcţiile (cred că prind
posturi străine sau poate informaţii transmise de NASA, cine ştie…), căutam Tigi -
Control Freak, ser pentru păr indisciplinat (frizzy hair).
Am făcut comanda în luna ianuarie şi, în
acel an, chiar începând cu a doua zi, România a fost înghiţită de zăpezi. Ştiu
că mai toate drumurile erau blocate, la ştiri se tot arătau reportaje cu armata
care săpa de zor pentru a scoate oamenii ale căror case fuseseră îngropate în
nămeţi… ce să mai, iarna se dezlănţuise furioasă atunci.
Am primit un telefon prin care mi s-a spus
că se vor depune toate eforturile pentru a mi se onora comanda, însă, ţinând
cont de condiţiile de forţă majoră care, evident, nu puteau fi controlate de firma
de curierat, era foarte probabil ca transportul să înregistreze întârzieri.
Mi s-a părut normal. La urma urmei, dacă
drumurile publice sunt închise, cu ce să te aştepţi să vină curierul (în cazul
meu, Cargus)? Cu sania? Aşa că am acceptat situaţia şi chiar mă gândeam că va
dura câteva săptămâni până la sosirea coletului, ţinând cont de faptul că
vremea de afară nu părea să dea semne de îmbunătăţire prea curând.
Ei bine, iată că în câteva zile, pachetul
de la aoro.ro a sosit, exact la termenul declarat iniţial. Am fost plăcut
impresionată!
Pe site-ul lor sunt date câteva indicaţii
referitoare la verificarea preliminară a coletului înainte de acceptarea
acestuia. Mai precis, banda adezivă nu trebuie să fie ruptă sau suprapusă
(contrariul ar indica faptul că altcineva a deschis pachetul înainte de a
ajunge la voi, iar apoi a încercat să îl lipească la loc), iar cutia nu trebuie
să fie udă sau să miroasă puternic a parfum (se aplică în cazul cremelor sau a
parfumurilor care s-ar fi putut sparge în timpul transportului, de exemplu).
Cutia a ajuns intactă. În interior găsiţi
factura emisă de aoro.ro, împreună cu produsele comandate, strâns înfăşurate în
folie cu bule de aer, lipită la rândul său cu bandă adezivă. Eu oricum aveam o
sticlă din plastic, aşa că, teoretic, riscul de a se sparge pe drum era mai
mic. Totul arăta impecabil.
La orice comandă făcută, site-ul oferă
întotdeauna un mic cadou, unde aveţi opţiunea de a alege dintre diverse
eşantioane, în funcţie de oferta curentă: şampon, cremă etc.
Produsele sunt originale şi, partea cu
adevărat grozavă este că întotdeauna au preţuri mai bune nu doar decât alte
magazine online, ci chiar şi faţă de magazinele de profil offline (precum Sephora,
Douglas etc.), chiar dacă luaţi în calcul şi costul transportului. De asemenea,
oferta lor include şi multe articole care nu se găsesc în România, ceea ce,
pentru mine, face şi mai atractivă gama lor de produse.
Dacă ar fi să fac o recenzie nu a
magazinului online, de această dată, ci a Tigi
- Control Freak, trebuie, din păcate, să spun că nu s-a dovedit a fi soluţia
pentru problema mea.
Pe părul umed şi pieptănat, aplic o
cantitate foarte mică de produs, de dimensiunea unui bob de mazăre, pe care o
întind pe toată suprafaţa părului. Produsul este verde în sticlă şi are nişte
particule strălucitoare, însă se aplică transparent şi fără urme de sclipici
(m-ar fi îngrozit altfel!).
Totuşi, diferenţa faţă de cum arată părul
meu zburlit fără aplicarea acestui produs este aproape inexistentă, motiv
pentru care Tigi ester o dezamăgire pentru mine, în ciuda laudelor pe care le
primeşte produsul de la alte bloggeriţe. (Dacă vreo cititoare a reuşit să
găsească un produs de disciplinare a părului, care chiar să merite banii, vă
rog să îmi lăsaţi un comentariu. Tare mi-aş dori să îl descopăr şi eu!)
Cât despre mostrele de şampon şi balsam Goldwell primite cadou la comandă, nu
pot spune că am fost impresionată în vreun fel. Nimic deosebit.
---
Trecem peste doi ani şi ajungem în 2014,
când am dat o nouă comandă pe aoro.ro. De această dată, am ales Clarins -
ulei cu lotus pentru ten mixt şi gras.
Între timp, pentru creşterea şi mai mult a
măsurilor de siguranţă, aoro.ro aplică acum o bandă adezivă cu logo-ul firmei
atât pe cutia exterioară, cât şi în interiorul cutiei, pe folia cu bule de aer
în care sunt învelite produsele. Astfel, e uşor să sesizaţi orice eventuală neregulă.
Din nou, coletul a sosit absolut intact la mine.
Dacă tot plăteam transportul, m-am gândit
să profit de ocazie şi să îmi satisfac şi alte curiozităţi.
Cred că aţi auzit de faimoasa perie de păr
Tangle
Teezer. Da, toată lumea (inclusiv eu) are aceeaşi reacţie: "De
ce să plătesc mai mult pentru o amărâtă perie pentru păr?"
Ei bine, după ce vuise Internetul de cât
de uimitoare este această perie, m-am gândit să caut şi câteva clipuri pe
youtube, unde am văzut nişte fete cu părul extrem de creţ sau chiar o perucă
unde părul fusese tapat, înnodat şi chinuit în toate modurile posibile, care au
reuşit să îşi descurce şi, implicit, să îşi pieptene părul în doar câteva
secunde.
Am zis, gata, a mea e! Şi, pentru preţul
mai mic decât cel cerut pe site-ul lor oficial din România, am reuşit să mă conving
de cât de bună este.
Vă spun cu mâna pe inimă că, dacă aveţi
părul creţ sau, în general, dacă părul vă dă dureri de cap (glumă
neintenţionată), peria aceasta vă va face viaţa incredibil de uşoară.
Cel mai dificil pentru mine este să îmi
descurc părul ud, după baie. De când mă ştiu eram nevoită mai întâi să îmi
desfac toate nodurile din păr cu degetele, iar abia după această operaţiune
puteam trece la pieptănat, unde iar îmi mai rupeam o mulţime de fire
încăpăţânate care nu se lăsau desfăcute.
Cu Tangle Teezer, indiferent de starea
părului (ud sau uscat) şi fără niciun alt efort în prealabil, reuşesc acum să
îmi perii părul în 30 de secunde. Este pur şi simplu minunată.
Nu, nu vă face masaj, nu vă prăjeşte ouă
ochiuri dimineaţa şi nu vă spune cât de frumoase sunteţi, dar de pieptănat? Păi
asta ştie să facă perfect! Vă recomand cu toată căldura să o cumpăraţi!
Am mai comandat şi două mostre de
parfumuri pe care mă bătea gândul să le cumpăr de ceva vreme, la dimensiunea
standard, însă vreau mai întâi să văd cum se comportă pe pielea mea şi cât de
mult rezistă.
Aoro.ro are o ofertă destul de variată la
capitolul mostre de parfumuri, şi mi se pare o afacere bună să dai 5 sau 6 RON
pe o mostră originală de apă de parfum, dacă vrei să testezi mai întâi un
produs (sau dacă vrei să faci cadou produsul full-size cuiva, dar vrei să te asiguri mai întâi că îi place).
Am postat o recenzie a uleiului Clarins şi a eşantioanelor de parfum aici.
Am postat o recenzie a uleiului Clarins şi a eşantioanelor de parfum aici.
Cadoul ales pentru această comandă a fost
o mostră de cremă de faţă Dermacol,
pe care o voi păstra pentru următoarea excursie în care voi avea nevoie de cât
mai puţine produse cosmetice care să îmi ocupe bagajele.
Această recenzie nu este plătită sau
sponsorizată, însă cred că poate fi utilă pentru alte persoane care, poate, ca
şi mine, ezită să facă o comandă online, neştiind cât de serios este un anumit
site. În special în lumea cosmeticelor (şi mai ales a parfumurilor), bântuie
foarte multe site-uri cu produse contrafăcute. Am vrut doar să informez
potenţialii clienţi că aoro.ro s-a dovedit a fi un site respectabil, cu produse
de calitate şi o ofertă cu preţuri întotdeauna competitive, aşa că puteţi
comanda cu încredere dacă vă tentează ceva de pe site-ul lor!
Si eu mi-am achizitionat peria de par Tangle Teezer tit de pe aoro si am dat 55 lei :)
ReplyDeleteNu îmi amintesc preţul exact cu care găseam peria asta online prima dată când a început să facă furori, dar ştiu sigur că m-am crucit şi am zis că nu dau atâţia bani pe o bucată de plastic nici în ruptul capului. Acum, când am găsit-o la 39 RON pe aoro.ro, nu mi s-a părut o investiţie exorbitantă, aşa că am profitat de ocazie ca să îmi satisfac odată şi pentru totdeauna curiozitatea. :P Şi nu regret deloc că am făcut-o.
DeleteE curios că pe site-ul Tangle Teezer oficial din România, preţul este în continuare mai mare. Periile cu un design mai interesant sunt la 55 RON (deşi mă întreb dacă nu cumva se şterge cu timpul print-ul ăla de leopard, de exemplu :S), iar cele clasice sunt 50 RON.
Presupun că tu ai cumpărat-o mai demult de pe aoro. Totuşi, cum ţi se pare? Eşti mulţumită de ea? :)