Monday, March 10, 2014

Manichiură halfmoon (şi altele)


Nu am multe pasiuni în ceea ce priveşte produsele cosmetice şi, în general, cumpăr un produs nou doar atunci când îl termin pe cel vechi. Astfel, nu mă număr printre femeile care au zece rimeluri negre, douăzeci de creme de mâini şi cine mai ştie câte produse care fac toate fix acelaşi lucru.

Poate şi pentru că am fost crescută într-o familie în care nu prea era loc de risipă (şi, sincer, când desfaci atât de multe produse similare în acelaşi timp, ajungi să le arunci pentru că expiră şi nu pentru că s-au consumat, ceea ce înseamnă că îţi arunci singură banii din buzunar, nu?).

Excepţia pentru mine, însă, o fac ojele. Da, recunosc că mă uit cu jind la clipurile de pe youtube unde fetele au sute de sticluţe colorate de la toate mărcile posibile şi imposibile şi oftez gândindu-mă ce senzaţie plăcută trebuie să fie să treci pe lângă ele şi să te gândeşti "Ce culoare să port oare astăzi?" :)

Colecţia mea numără în jur de patruzeci de oje, o cifră care pentru unii cunoscuţi este uluitoare, însă mie mi se pare rezonabilă, pentru că dacă aş avea mai multe, nu aş avea timp să le folosesc pe toate şi s-ar usca, ceea ce ar fi păcat, iar dacă aş avea mai puţine, mi s-ar părea că nu am de unde alege şi ce combina.

Totuşi, trebuie să recunosc că nail art-ul nu este punctul meu forte, aşa că nu mi se pare că fac nimic suficient de inovator pentru a merita să fie prezentat online, plus că sunt atât de multe fete care fac nişte poze macro demenţiale şi care au atâta talent şi ingeniozitate încât mai bine le las pe ele să facă ceea ce ştiu ele mai bine. :)

Printre tendinţele de manichiură care m-au cucerit, însă, se numără stilul purtat cu atât de multă dedicare de una dintre femeile pe care le admir, mai precis Dita Von Teese. Ea nu apare niciodată fără nelipsita ei manichiură halfmoon (semilună), întotdeauna cu partea inferioară într-o nuanţă deschisă (alb, bej, auriu pal sau argintiu) şi restul unghiei vopsite în roşu. E un stil foarte elegant şi clasic, în acelaşi timp, însă cu o notă inedită.

Tutorialele pe care le veţi găsi în limba engleză prezintă problema realizării acestei manichiuri. Aceasta a fost o modă a anilor '30 şi, în prezent, curentul cunoaşte o revenire pe un plan relativ izolat - mai precis, pasionatele de stilul retro, pin up (eu, eu!), burlesque etc. sau pur şi simplu persoanele curioase să încerce un tip nou de manichiură, însă piaţa nu oferă soluţia pentru realizarea sa.

Astfel, americancele au dat fuga prin papetării şi au cumpărat nişte cerculeţe din carton autocolante care protejează foile perforate pentru dosare împotriva ruperii (hole reinforcers). Să luăm şi noi, zic… dar… de unde, că nu există în România? :(

M-am reorientat şi am luat la puricat papetăriile online în căutare de ceva cât de cât similar. Nu am putut găsi decât nişte etichete autocolante rotunde, însă nu scria nicăieri dimensiunea lor şi tare am impresia că s-ar fi dovedit a fi prea mari şi, deci, inutile.

Am intrat şi în librăriile din drumul meu spre serviciu, întrebând de etichete autocolante rotunde şi vânzătoarele tot încercau să mă convingă să cumpăr unele triunghiulare sau hexagonale. :))
"Cucoană, r-o-t-u-n-d-e, n-ai?"
"Aaa… rotunde? Păi d-alea nu. Dar astea ce-au?"

Ce să îmi mai explic eu frustrarea. Am decis că nu voi găsi nimic prin magazine.

Am încercat să tai forme rotunde pe rând din - bandă adezivă, hârtie, să decupez un şablon din carton etc. Absolut toate au avut rezultate jalnice. Deci varianta improvizată a picat testul.

Îmi dăduse cu mulţi, mulţi ani în urmă o colegă de liceu nişte benzi pentru manichiura franţuzească de la Avon. Ea zicea că îi ia prea mult timp să lipească fiecare bandă şi că îi ieşea mai repede dacă trasa dunga cu ojă albă cu mâna liberă. (La cum îmi tremură mie mâna, cred că voi descoperi în viitor că sufăr de Parkinson, aşa că nu ştiu cum de reuşea ea).

Nefiind mare fană a manichiurii franţuzeşti, am aruncat benzile pe la fundul unei cutii cu alte accesorii şi abțibilduri pentru unghii şi am uitat de ele.

Citisem pe net că unele persoane reuşiseră să îşi facă manichiura semilună folosind aceste benzi la baza unghiei. M-am uitat eu cruciş la benzile mele şi nu prea vedeam cum ar putea să îmi iasă, dar am zis să încerc.
Rezultatul a fost urât de tot, motivul constând în faptul că aceste benzi de la Avon (şi majoritatea celor care se găsesc prin comerţ) urmează o linie relativ dreaptă.

Evident, semiluna este… rotundă… aşa că nu ai cum să obţii acea formă curbată trasând conturul unei linii, nu?

Şi am luat-o dezamăgită de la început.

Ştiu că am dat peste o postare din blogosfera românească despre cineva care a folosit plasturi rotunzi şi că a fost foarte încântată. Ei bine, nici d-ăia n-am avut (şi, da, m-a ros invidia)!

Cum mergeam eu într-o zi agale pe jos de la staţia de metrou de la Universitate (ieşirea spre Muzeul de Istorie) spre staţia de metrou de la Unirii, am dat peste un magazin numit Just Cosmetics, plin cu genul de cosmetice pe care le găsiţi în mod normal pe la tarabe. Cosmeticele nu mi-au făcut cu ochiul, nici ojele (am citit între timp multe păreri despre faptul că ojele lor s-ar usca ridicol de greu spre niciodată, aşa că atenţie!), însă am găsit nişte benzi pentru manichiura franţuzească foarte curbate.

Mi s-a aprins mie beculeţul şi m-am gândit că poate… poate… fiind atât de rotunjite, aş reuşi să îmi păcălesc unghia să le accepte pentru manichiura semilună.

Partea şi mai plăcută a fost că toate produsele costau jumătate din preţul afişat. Pe aceste benzi scria 3,90 RON, ceea ce înseamnă că am plătit 1,9 RON pe o folie care îmi ajunge pentru cinci manichiuri complete, plus câteva de rezervă. Mi se pare excelent!

Eu am încercat o combinaţie neobişnuită de culori în locul celei clasice, fiindcă momentan îmi plac îmbinările neaşteptate de nuanţe puternice (cred că m-am săturat de iarnă). Ceea ce vreau să spun, de fapt, este că ÎN SFÂRŞIT mi-a ieşit şi mie manichiura halfmoon, mulţumită acestor benzi!

Este exact ceea ce voiam să obţin de atâta timp. Vă las cu nişte poze pentru a vă forma singure o părere.

Nu am pretenţii nici de fotograf profesionist, nici de model de mâini sau de unghii arătoase, dar cred că imaginile explică mai bine rezultatul pe care îl puteţi obţine decât orice aş scrie eu aici.

---

În altă ordine de idei, ojele acelea mici pe care le vedeţi se numesc Revoline şi se găsesc la staţia de metrou Universitate, dacă urcaţi cu scările rulante spre ieşirea de la Hotelul Intercontinental. N-au etichete, explicaţii sau denumiri ingenioase pentru fiecare nuanţe. Practic, ce vreţi de la o ojă? Culoare, nu? Ei bine, asta vedeţi, asta primiţi.

În chioşcul din metrou aveau un adevărat curcubeu de culori şi acum regret că nu mi-am luat aceeaşi culoare în mai multe variaţii de nuanţe ca să fac vreo invenţie de model în degrade, dar acestea au fost luate de probă oricum. De ce? Păi costă fabulosul preţ de 1 RON bucata. Da, 1 RON.

Mi-era frică să nu îmi cadă degetul sau ceva la preţul ăsta. :D Dar ojele au fost cât se poate de ok, culorile sunt intense şi cu două straturi au acoperit perfect unghia. Sticluţele sunt mai mici decât cele obişnuite (comparaţi dimensiunea acestora cu oja roz din poză), însă niciodată în viaţa mea nu am reuşit să golesc o sticlă de ojă oricum, aşa că nu văd cum ar putea să vă afecteze asta.

Pentru manichiura mea am folosit oja Revoline nr. 144 pentru semilună (este verde, iar nuanţele nu au denumiri, ci doar numere trecute pe un abţibild lipit la nimereală pe fundul sticlei) şi o nuanţă de roz Golden Rose ceramic nr. 121.

Când am purtat exclusiv Revoline, oja mov, rezistenţa a fost de patru zile, însă în ultima zi am primit o comandă pe care o făcusem online şi am dezlipit benzi adezive şi desfăcut diverse cutii şi cutiuţe când am deschis coletul, aşa că era de aşteptat să cedeze. Însă, la preţul de 1 RON, eu zic că merită să vă satisfaceţi curiozitatea.

Dacă tot am hulit Avon astăzi, vreau să îmi vărs frustrarea şi cu ojele lor, care mi se par cele mai proaste oje din univers. Am mai multe, în nuanţe diferite, cumpărate în perioade diferite şi toate, dar absolut toate, sunt incredibil de proaste.

În general, îmi fac unghiile duminică seara, pentru a fi fresh la începutul unei noi săptămâni.

Ei bine, Avon este singura ojă care, luni dimineaţa, este deja sărită pe la colţuri. Sare oja… în somn?!
La peste 10 RON oja, mi se pare inacceptabil, în condiţiile în care şi cea mai ordinară ojă, luată de la prima tarabă care îmi iese în cale se comportă de zeci de ori mai decent de atât.

De aceea am vrut să vă dau pontul cu oja de 1 RON. Ieftin şi bun? Aşa mai rar!

Saturday, March 8, 2014

Aoro.ro


Această recenzie este mai mult decât întârziată.

Am dat prima comandă de pe site-ul de produse cosmetice şi parfumuri aoro.ro în anul 2012, când, în căutare disperată de un produs care să îmi îmblânzească părul veşnic electrizat, cu "antenuţe" care stau ridicate în toate direcţiile (cred că prind posturi străine sau poate informaţii transmise de NASA, cine ştie…), căutam Tigi - Control Freak, ser pentru păr indisciplinat (frizzy hair).

Am făcut comanda în luna ianuarie şi, în acel an, chiar începând cu a doua zi, România a fost înghiţită de zăpezi. Ştiu că mai toate drumurile erau blocate, la ştiri se tot arătau reportaje cu armata care săpa de zor pentru a scoate oamenii ale căror case fuseseră îngropate în nămeţi… ce să mai, iarna se dezlănţuise furioasă atunci.

Am primit un telefon prin care mi s-a spus că se vor depune toate eforturile pentru a mi se onora comanda, însă, ţinând cont de condiţiile de forţă majoră care, evident, nu puteau fi controlate de firma de curierat, era foarte probabil ca transportul să înregistreze întârzieri.
Mi s-a părut normal. La urma urmei, dacă drumurile publice sunt închise, cu ce să te aştepţi să vină curierul (în cazul meu, Cargus)? Cu sania? Aşa că am acceptat situaţia şi chiar mă gândeam că va dura câteva săptămâni până la sosirea coletului, ţinând cont de faptul că vremea de afară nu părea să dea semne de îmbunătăţire prea curând.

Ei bine, iată că în câteva zile, pachetul de la aoro.ro a sosit, exact la termenul declarat iniţial. Am fost plăcut impresionată!

Pe site-ul lor sunt date câteva indicaţii referitoare la verificarea preliminară a coletului înainte de acceptarea acestuia. Mai precis, banda adezivă nu trebuie să fie ruptă sau suprapusă (contrariul ar indica faptul că altcineva a deschis pachetul înainte de a ajunge la voi, iar apoi a încercat să îl lipească la loc), iar cutia nu trebuie să fie udă sau să miroasă puternic a parfum (se aplică în cazul cremelor sau a parfumurilor care s-ar fi putut sparge în timpul transportului, de exemplu).

Cutia a ajuns intactă. În interior găsiţi factura emisă de aoro.ro, împreună cu produsele comandate, strâns înfăşurate în folie cu bule de aer, lipită la rândul său cu bandă adezivă. Eu oricum aveam o sticlă din plastic, aşa că, teoretic, riscul de a se sparge pe drum era mai mic. Totul arăta impecabil.


La orice comandă făcută, site-ul oferă întotdeauna un mic cadou, unde aveţi opţiunea de a alege dintre diverse eşantioane, în funcţie de oferta curentă: şampon, cremă etc.

Produsele sunt originale şi, partea cu adevărat grozavă este că întotdeauna au preţuri mai bune nu doar decât alte magazine online, ci chiar şi faţă de magazinele de profil offline (precum Sephora, Douglas etc.), chiar dacă luaţi în calcul şi costul transportului. De asemenea, oferta lor include şi multe articole care nu se găsesc în România, ceea ce, pentru mine, face şi mai atractivă gama lor de produse.

Dacă ar fi să fac o recenzie nu a magazinului online, de această dată, ci a Tigi - Control Freak, trebuie, din păcate, să spun că nu s-a dovedit a fi soluţia pentru problema mea.

Pe părul umed şi pieptănat, aplic o cantitate foarte mică de produs, de dimensiunea unui bob de mazăre, pe care o întind pe toată suprafaţa părului. Produsul este verde în sticlă şi are nişte particule strălucitoare, însă se aplică transparent şi fără urme de sclipici (m-ar fi îngrozit altfel!).

Totuşi, diferenţa faţă de cum arată părul meu zburlit fără aplicarea acestui produs este aproape inexistentă, motiv pentru care Tigi ester o dezamăgire pentru mine, în ciuda laudelor pe care le primeşte produsul de la alte bloggeriţe. (Dacă vreo cititoare a reuşit să găsească un produs de disciplinare a părului, care chiar să merite banii, vă rog să îmi lăsaţi un comentariu. Tare mi-aş dori să îl descopăr şi eu!)

Cât despre mostrele de şampon şi balsam Goldwell primite cadou la comandă, nu pot spune că am fost impresionată în vreun fel. Nimic deosebit.

---

Trecem peste doi ani şi ajungem în 2014, când am dat o nouă comandă pe aoro.ro. De această dată, am ales Clarins - ulei cu lotus pentru ten mixt şi gras.

Între timp, pentru creşterea şi mai mult a măsurilor de siguranţă, aoro.ro aplică acum o bandă adezivă cu logo-ul firmei atât pe cutia exterioară, cât şi în interiorul cutiei, pe folia cu bule de aer în care sunt învelite produsele. Astfel, e uşor să sesizaţi orice eventuală neregulă. Din nou, coletul a sosit absolut intact la mine.


Dacă tot plăteam transportul, m-am gândit să profit de ocazie şi să îmi satisfac şi alte curiozităţi.

Cred că aţi auzit de faimoasa perie de păr Tangle Teezer. Da, toată lumea (inclusiv eu) are aceeaşi reacţie: "De ce să plătesc mai mult pentru o amărâtă perie pentru păr?"
Ei bine, după ce vuise Internetul de cât de uimitoare este această perie, m-am gândit să caut şi câteva clipuri pe youtube, unde am văzut nişte fete cu părul extrem de creţ sau chiar o perucă unde părul fusese tapat, înnodat şi chinuit în toate modurile posibile, care au reuşit să îşi descurce şi, implicit, să îşi pieptene părul în doar câteva secunde.

Am zis, gata, a mea e! Şi, pentru preţul mai mic decât cel cerut pe site-ul lor oficial din România, am reuşit să mă conving de cât de bună este.
Vă spun cu mâna pe inimă că, dacă aveţi părul creţ sau, în general, dacă părul vă dă dureri de cap (glumă neintenţionată), peria aceasta vă va face viaţa incredibil de uşoară.

Cel mai dificil pentru mine este să îmi descurc părul ud, după baie. De când mă ştiu eram nevoită mai întâi să îmi desfac toate nodurile din păr cu degetele, iar abia după această operaţiune puteam trece la pieptănat, unde iar îmi mai rupeam o mulţime de fire încăpăţânate care nu se lăsau desfăcute.

Cu Tangle Teezer, indiferent de starea părului (ud sau uscat) şi fără niciun alt efort în prealabil, reuşesc acum să îmi perii părul în 30 de secunde. Este pur şi simplu minunată.

Nu, nu vă face masaj, nu vă prăjeşte ouă ochiuri dimineaţa şi nu vă spune cât de frumoase sunteţi, dar de pieptănat? Păi asta ştie să facă perfect! Vă recomand cu toată căldura să o cumpăraţi!

Am mai comandat şi două mostre de parfumuri pe care mă bătea gândul să le cumpăr de ceva vreme, la dimensiunea standard, însă vreau mai întâi să văd cum se comportă pe pielea mea şi cât de mult rezistă.

Aoro.ro are o ofertă destul de variată la capitolul mostre de parfumuri, şi mi se pare o afacere bună să dai 5 sau 6 RON pe o mostră originală de apă de parfum, dacă vrei să testezi mai întâi un produs (sau dacă vrei să faci cadou produsul full-size cuiva, dar vrei să te asiguri mai întâi că îi place).

Am postat o recenzie a uleiului Clarins şi a eşantioanelor de parfum aici


Cadoul ales pentru această comandă a fost o mostră de cremă de faţă Dermacol, pe care o voi păstra pentru următoarea excursie în care voi avea nevoie de cât mai puţine produse cosmetice care să îmi ocupe bagajele.

Această recenzie nu este plătită sau sponsorizată, însă cred că poate fi utilă pentru alte persoane care, poate, ca şi mine, ezită să facă o comandă online, neştiind cât de serios este un anumit site. În special în lumea cosmeticelor (şi mai ales a parfumurilor), bântuie foarte multe site-uri cu produse contrafăcute. Am vrut doar să informez potenţialii clienţi că aoro.ro s-a dovedit a fi un site respectabil, cu produse de calitate şi o ofertă cu preţuri întotdeauna competitive, aşa că puteţi comanda cu încredere dacă vă tentează ceva de pe site-ul lor!