Sunday, September 28, 2014

Burete pentru machiaj şi dischetă pentru exfolierea feţei


Am încercat să exprim cât mai clar în limba română titlul referitor la produsele care m-au încântat cel mai mult după ultima tură de cumpărături din DM.

Mai precis, conform etichetelor, este vorba despre "pad pentru machiaj" şi "dischetă peeling faţă + masaj".

Să le luăm pe rând.

Cred că vi s-a întâmplat şi vouă să încercaţi să vă aplicaţi fond de ten pe faţă şi să descoperiţi că, în loc să vă ascundă micile imperfecţiuni sau vreo pată roşiatică, fondul de ten pur şi simplu evidenţia până şi cele mai mici porţiuni de piele uscată. Mă confrunt adesea cu această situaţie, în special după tratarea cu soluţii mai acide a câte unui coş. A doua zi, chiar dacă acesta şi-a mai redus dimensiunile, doresc să acopăr zona care are în continuare o altă culoare decât restul pielii, dar ştiu întotdeauna că, din cauza pielii descuamate din jurul punctului cu pricina, fondul de ten va arăta pur şi simplu mai rău.

Ei bine, fie că vă confruntaţi cu aceeaşi situaţie, fie că pur şi simplu aveţi tenul uscat şi vă deranjează aspectul neplăcut al pielii feţei, vă recomand această dischetă pentru exfolierea feţei, din toată inima. Este unul dintre produsele proprii DM şi m-a costat 8,99 lei (poate fi găsit în zona unde sunt expuse accesoriile mărunte - unghiere, bigudiuri, pensule pentru machiaj; dacă tot nu îl ochiţi, cel mai sigur întrebaţi una dintre angajate, care întotdeauna sunt dispuse să ajute şi amabile, lucru care mă încântă).


Discheta este făcută dintr-un cauciuc foarte moale şi flexibil. Iniţial eram convinsă că perişorii aceia îmi vor irita pielea şi îmi vor lăsa faţa roşie, însă materialul este incredibil de delicat şi nu veţi simţi absolut niciun fel de disconfort în timpul utilizării.
De fapt, cred că tocmai de aceea am fost şi sceptică după prima utilizare. Pe vechiul principiu din popor că dacă un medicament nu e amar, sigur nu e bun de nimic, mă gândeam că dacă nu am simţit că îmi jupoaie pielea (glumesc, desigur), mai mult ca sigur că am dat banii degeaba.


După prima utilizare nu am observat cine ştie ce diferenţă şi mă deranja mirosul de cauciuc al dischetei pe care, deşi o spălasem de mai multe ori înainte de folosire, nu ieşea deloc din produs.

Ei bine, începând cu a doua zi, am devenit fană convinsă a acestei dischete exfoliante. Deşi în timpul utilizării propriu-zise nu se simte că ar face vreo diferenţă (din contră, e destul de plăcut să îţi masezi faţa cu aceasta), tenul rămâne efectiv neted, uniform şi curat.

Mai mult, după câteva utilizări repetate, mirosul acela de produs nou din cauciuc a dispărut complet.



Eu o aplic aşa:
1. În cursul săptămânii, zilnic, îmi umezesc şi acopăr faţa cu loţiunea de gomaj pe care o foloseam şi până acum. Însă, în loc să o clătesc, folosindu-mi degetele ude aşa cum procedam în trecut, întind şi masez în acelaşi timp cu mişcări circulare loţiunea, folosind discheta exfoliantă.

Iniţial mă temeam că particulele exfoliante din gelul pe care îl folosesc vor rămâne prinse între dinţişorii dischetei, însă aceasta este extrem de flexibilă, astfel încât, sub jetul de apă şi câteva mişcări din partea mea, reuşesc să o curăţ perfect.

Apoi mă clătesc pe faţă în mod normal şi îmi continui rutina de îngrijire a tenului ca şi până acum.

2. În week-end îmi fac întotdeauna o mască, pentru că am mai mult timp la dispoziţie. Mai întâi îmi curăţ tenul, iar apoi aplic miere (preferabil cu o consistență mai groasă - altfel veţi alerga prin casă cu mierea picurându-vă de zor pe haine) şi o las cât mai mult posibil, până când simt că începe să se scurgă singură (am găsit o miere polifloră care stă cuminte pe ten aproape jumătate de oră, aşa că mă pot bucura de timpul îndelungat pe care îl are la dispoziţie pentru a-mi hidrata pielea). Apoi, deasupra chiuvetei, adaug puţin câte puţin bicarbonat de sodiu (are rol de exfoliant natural şi, în acelaşi timp, curăţă porii astupaţi cu impurităţi), frecând tot acest amestec pe ten cu discheta exfoliantă.


Rezultatul? Ei bine, nici mie nu îmi vine să cred, dar, de când am început să folosesc această dischetă de la DM, am scăpat complet de punctele negre (în special cele cu adevărat vizibile care îmi acopereau nasul şi porţiunea din jur)! Este de-a dreptul incredibil. Tratamentul este absolut delicat şi inofensiv pentru piele, ba mai mult, acum reuşesc să aplic fond de ten în orice zi în care îmi doresc, fără a lua în calcul dacă faţa mea a fost supusă vreunui tratament anti-acneic cu o seară în urmă sau nu.

Nu voi mai cheltui deloc bani pe benzile pentru puncte negre, care niciodată nu aveau rezultate complet satisfăcătoare, şi nici pe măşti minune care fie îmi uscau cumplit faţa, fie îmi lăsau în urmă o peliculă uleioasă.

Motivul pentru care am ajuns, de fapt, la acel raion din DM, este pentru că întrebasem una dintre angajate despre bureţeii pentru aplicarea fondului de ten lichid. Căutam o pungă cu bureţi triunghiulari clasici care ştiu că se găseau prin toate magazinele. Eu nu i-am încercat niciodată, aplicându-mi întotdeauna fondul de ten folosindu-mi mâinile curate şi nimic mai mult. Însă, cum nu eram complet mulţumită de rezultatul pe care îl obţineam, m-am gândit să testez cea mai simplă şi la îndemână variantă pentru o neprofesionistă în ale machiajului ca mine.


Vânzătoarea m-a întrebat dacă nu mă refer cumva la un "pad pentru machiaj", marcă proprie DM (la preţul de 16,99 RON). Văzusem destule prezentări pe youtube şi în blogosfera internaţională de frumuseţe despre celebrul Beauty Blender (atât varianta originală, cât şi versiunile generice), însă, cum nu mă declar eu cine ştie ce expertă în domeniul machiajului, nu mi s-a părut un produs de care aş avea nevoie.


Ei bine, întrucât domnişoara din DM a căutat prin tot raionul pentru mine şi mi-a arătat că nu aveau nimic altceva decât acest pad şi discheta pentru peeling de care vă spuneam la început, le-am luat pe amândouă. :)

Am fost inspirată să caut câteva instrucţiuni pe youtube despre utilizarea corectă a acestui burete pentru fondul de ten, fiindcă sigur nu aş fi procedat corect din proprie iniţiativă.
Mai precis, înainte de utilizare, buretele se udă bine cu apă, iar apoi se stoarce, până când rămâne doar umejor. Motivul? Un burete uscat ar absorbi tot fondul de ten lichid pe care îl aplicaţi pe el. Fiind ud, fondul de ten rămâne la suprafaţa buretelui, transferându-se astfel pe faţa voastră în loc să intre tot în burete.


Aplicaţi o cantitate mică pe spatele mâinii curate şi luaţi fondul de ten cu buretele umed. Apoi, prin tapotare (pentru cititoarele novice în taina machiajului, gândiţi-vă că aţi "ştampila" delicat toată suprafaţa pielii, deci nu prin frecare sau întindere, aşa cum aţi face în cazul utilizării cu o pensulă), acoperiţi-vă întreaga suprafaţă a feţei.

Mie, aplicarea mi se pare mi-nu-na-tă! Este incredibil de plăcut şi de relaxant să simţi bureţelul acesta moale şi umed cum îţi atinge uşor faţa. În plus, acoperirea (care depinde, desigur, şi de fondul de ten pe care îl folosiţi) este absolut ireproşabilă. Nu îmi venea să cred! Aveam un coş insuportabil cauzat de acneea nodulo-chistică şi mă scotea din minţi pentru că era odios de vizibil. Ei bine, nu doar că am reuşit să îl acopăr în mod perfect uniform cu tot restul feţei, dar tenul meu arăta 100% natural. Pur şi simplu nu se vedea că port fond de ten pe faţă.

Când îmi foloseam degetele pentru aplicare, rămâneam întotdeauna cu dâre şi existau mereu unele porţiuni mai intens colorate cu fond de ten decât altele, astfel încât rezultatul final deseori mă nemulţumea şi ajungeam să mă demachiez, dezamăgită.

Acum, aplicarea fondului de ten îmi oferă un rezultat perfect de fiecare dată, iar procedeul durează foarte puţin.

Vorbind despre curăţarea dischetei pentru exfoliere şi a buretelui pentru machiaj (care, evident, trebuie făcută zilnic pentru orice produs reutilizabil care intră în contact cu faţa), pe etichetele produselor se recomandă curăţarea cu şampon, care mie sincer nu mi-a surâs. Am încercat iniţial să folosesc gel de duş pe burete, dar nu a mers.
Până la urmă, cea mai practică şi simplă soluţie era chiar în faţa ochilor mei: curăţ ambele produse cu nimic mai mult decât apă caldă şi săpun. Faceţi clic aici pentru a vedea cum se curăţă un bureţel de tipul acesta, folosind acest procedeu.

Le pun apoi pe o farfurie să se usuce şi ştiu că a doua zi vor fi perfecte pentru o nouă utilizare.


Discheta din cauciuc a venit cu propriul ei portofel din plastic, iar buretele are o cutiuţă cilindrică, însă, cum le folosesc zilnic, prefer să le ţin pe farfuria pe care le pun la uscat, fiindu-mi mai la îndemână.

În concluzie, ţinând cont de preţurile mai mult decât rezonabile şi de rezultatele cu adevărat surprinzătoare pe care le-am obţinut, vă sfătuiesc să le încercaţi şi voi dacă aveţi ocazia! Mi se întâmplă rar să am ocazia să descopăr produse care să mă mulţumească atât de mult.

No comments:

Post a Comment