Wednesday, April 23, 2014

Clarins - ulei cu lotus pentru ten mixt şi gras


Am aflat despre uleiul Clarins pentru ten gras accidental, clickuind de zor printre noutăţile postate pe Diary of a Beauty Addict.

Auzisem de multe ori cum lumea laudă diverse uleiuri - pentru corp, pentru păr şi aşa mai departe, însă mereu săream peste articolele cu pricina. La urma urmei, am tenul gras (şi când spun „gras”, imaginaţi-vă că dacă aţi freca o felie de pâine de faţa mea, ar fi gata tartinată pentru micul dejun :) şi, din păcate, nu prea exagerez), aşa că mi se părea un nonsens să folosesc orice produs pe bază de substanţe… păi… grase. Adică, să o luăm logic - te-ai gândi să îţi dai cu ulei pe faţă dacă faţa ta colcăie de sebum deja? Nu? Nici eu.

Totuşi, exprimarea „ulei pentru ten gras” m-a stârnit prea tare pentru a sări peste articol şi uite aşa am început să mă documentez şi să aflu despre cât mai multe păreri. Cică e de bine cu uleiul ăsta pentru oameni ca mine. Şi lumea cântă ode şi spune că „Schimbarea la faţă” nu ar fi nimic religios, ci reacţia pe care o ai când te vezi în oglindă şi vezi cât bine ţi-a făcut chestiuţa asta magică. Măi să fie.

Aşa că am pus frumos mâna şi mi-am comandat o sticluţă şi eu, la 141 RON pentru 30 ml, cum vă ziceam aici.


Toate recenziile au dreptate. Mirosul este aproape imposibil de descris. E minunat faptul că este produs din 100% extras de plante, iar parfumul natural al acestora este absolut revigorant. Lumea îl compară cu senzaţia pe care o ai la munte când inspiri adânc aer curat sau cu iarbă proaspăt tăiată amestecată cu busuioc proaspăt şi o mulţime de alte plante parfumate. Credeţi-mă, e greu de surprins în cuvinte.

Tocmai acest miros puternic m-a speriat puţin prima dată. După cum scriam în postarea despre comanda făcută pe aoro.ro, mi-am luat şi nişte mostre de parfum. Ei bine, în prima zi nu am folosit niciun parfum, fiind convinsă că nu voi mai putea mirosi nimic altceva decât acest amestec de plante de pe faţa mea.

Staţi liniştite. Odată produsul intrat în piele (ceea ce se întâmplă rapid), mirosul dispare şi el, aşa că, dacă sunteţi sensibile la produsele cu miros puternic (fie el şi plăcut), puteţi folosi Clarins în siguranţă.

[Cu această ocazie, am văzut că multă lume se întreabă dacă parfumurile de pe aoro.ro sunt originale. Ei bine, da! Am cumpărat două mostre de apă de parfum - Viktor & Rolf - Flower Bomb şi Guerlain - Samsara şi persistă cu brio pe pielea mea, de dimineaţă până seara. Eşarfa şi haina îmi miros puternic a parfum de câte ori trec pe lângă cuier şi la fel se întâmplă şi cu perna pe care dorm.

Singura dificultate dacă vă cumpăraţi mostre constă în desfacerea recipientelor minuscule (seamănă cu fiolele de esenţe pentru prăjituri). Dacă aţi reuşit să deschideţi dopul, vă recomand să NU mai închideţi sticla complet fiindcă veţi trece prin acelaşi chin de fiecare dată şi, spre uimirea mea totală, cantităţile acestea infime oferă un număr foarte mare de aplicări (care implică multe lupte cu capacul). Eu de abia am ajuns la jumătatea fiecărei sticluţe de 1 ml!

După ce mi-am frânt degetele şi am atentat la sănătatea unghiilor, m-am înfipt cu vârful unei forfecuţe metalice şi am reuşit, spre ruşinea mea, să rup dopul de plastic al uneia dintre ele.



La al doilea recipient aveam deja experienţă, aşa că, după prima folosire, am lăsat dopul întredeschis, ca să îmi fac viaţa mai uşoară. Evident, recipientul nu va sta în picioare, aşa că folosiţi un pahar de dimensiuni mici în care să îl depozitaţi, fără a vă mai face griji că ar putea cădea sticluţa cu capacul întredeschis.]

În pliantul însoţitor se oferă câteva indicaţii concise referitoare la aplicare. Folosiţi pipeta prevăzută în sticluţă pentru a vă pune câteva picături în palmă (întrucât recipientul meu este plin, practic las cam patru picături să se scurgă singure, fără a apăsa pe pompiţă deloc, şi trasez o linie în podul palmei cu acestea). Apoi, uniţi-vă palmele, pentru a încălzi uleiul. Cu palmele acum unse cu Clarins, apăsaţi uşor pe faţă, acoperind pe rând toată suprafaţa pielii - evident, evitând zona ochilor.



În general, prima parte a feţei pe care am pus mâna este expusă unei cantităţi mai mari de ulei, aşa că întind orice exces care nu a intrat încă în piele, la fel cum aş proceda cu orice cremă de faţă, folosind buricul degetului.

Aplicarea mi s-a părut neobişnuită la început, însă acum trebuie să recunosc că este ritualul meu zilnic care mă binedispune. Gestul de a-mi acoperi faţa timp de câteva secunde, presând uşor cu palma încălzită şi acoperită cu un ulei foarte plăcut parfumat chiar m-a cucerit.

În broşură, recomandarea este ca aplicarea să se facă seara, pe faţa curată (după folosirea unui tonic de faţă), urmând ca rezultatele a fi observate dimineaţa.


Am făcut un experiment la început şi am înlocuit crema matifiantă pentru ten acneic pe care o foloseam (în paranteză fiind spus, indiferent de marcă, nicio cremă de acest gen nu s-a dovedit niciodată a fi matifiantă - mai puţin o cremă de la Vichy care arăta perfect fix cât ieşeam pe uşă şi mergeam spre serviciu, moment în care sebumul meu revenea instantaneu, cu plăcerea lui sadică de a mă chinui) cu acest ulei, dimineaţa, înainte de a pleca.
Eram convinsă că voi luci mai ceva ca o tigaie pregătită pentru prăjit, acoperită cu uleiul pe faţă, însă, spre surprinderea mea, în aproximativ zece minute Clarins îmi şi intrase în piele şi luase cu el şi parfumul său neaşteptat.

De atunci, folosesc Clarins în fiecare dimineaţă şi nu aş proceda altfel pentru nimic în lume!

Vă recomand să încercaţi diverse aplicări, pentru a vedea ce vi se potriveşte vouă mai bine.

Cât despre rezultate? Da, Clarins cu Lotus chiar normalizează pielea feţei.
Nu vă imaginaţi că îl folosiţi o dată şi din acel moment, tenul vostru va deveni din gras, normal, pentru totul restul vieţii. Evident că niciun produs cosmetic nu va putea să schimbe aceste caracteristici ale corpului nostru.

Am întrerupt folosirea sa timp de câteva zile special pentru a afla dacă pielea mea va sesiza că s-a schimbat ceva şi trebuie să spun că diferenţa a fost enormă!

Îl folosesc zilnic pentru că, zi de zi, reuşeşte să îmi aducă aspectul gras al pielii mai aproape de normalitate.
De asemenea, porţiunile descuamate sau unde pielea este uscată excesiv - în cazul meu, pe bărbie, în jurul gurii şi a nasului şi eventualele zone în care am aplicat tratamente acide pe câte un coş nesuferit, sunt ajutate să îşi revină.

Dacă ar trebui să descriu într-un singur cuvânt efectul uleiului cu lotus Clarins asupra pielii, acesta ar fi: UNIFORMIZARE. Zonele lucioase nu mai sunt atât de lucioase, iar cele uscate nu mai sunt atât de uscate.
Parfumul este plăcut.

Aplicarea este relaxantă.

Dacă singurul motiv pentru care nu l-aţi cumpărat până acum este preţul, vă încurajez să nu mai ezitaţi.
Deşi îl folosesc zilnic de peste o lună, ţinând cont de cantitatea infimă necesară unei aplicări, sticla mea pare în continuare neîncepută, ceea ce mă face să cred că pot folosi liniştită acest produs tot anul, astfel încât investiţia este justificată.

Vouă ce produse Clarins v-au plăcut?